SEARCH en hu ro

Ştiri .

Noutăţi de la Hollywood, noi proiecte, trailere şi evenimente.
01.02.2022

Acvila Legiunii a IX-a - miercuri la Pro TV

Miercuri seara Pro TV vă invită să vedeţi un extraordinar film de acţiune şi aventuri: Acvila Legiunii a IX-a / The Eagle, cu Channing Tatum, Jamie Bell, Donald Sutherland şi Mark Strong în rolurile principale.

În Britania secolului al 2-lea, doi bărbați, un sclav și stăpânul său, se aventurează dincolo de lumea știută de ei pentru a purcede într-o călătorie primejdioasă care îi va face să încalce limitele loialității și trădării, ale prieteniei și urii, ale lașității și eroismului.

Aventura epopeică Acvila Legiunii a IX-a / The Eagle este regizată de Kevin Macdonald (The Last King of Scotland, State of Play, Black Sea) și produsă de Duncan Kenworthy, după un scenariu de Jeremy Brock, care a adaptat romanul clasic al lui Rosemary Sutcliff, The Eagle of the Ninth.

Acvila Legiunii a IX-a / The Eagle poate fi văzut la Pro TV astfel: miercuri, 2 februarie, la ora 22:30 și în reluare vineri, 4 februarie, de la ora 02:00.




Mai multe
30.04.2020

Channing Tatum si Jamie Bell in The Eagle – vineri 1 mai la Antena 1

Filmele Prorom se văd şi la TV! Vineri 1 mai 2020 vă invităm să vedeţi pe Antena 1 filmul de acţiune şi aventuri Acvila legiunii a IX-a / The Eagle, cu Channing Tatum, Jamie Bell şi Donald Sutherland în rolurile principale.

În anul 140 d.Hr., tânărul centurion Marcus Aquila (Channing Tatum) sosește de la Roma pentru a rezolva misterul și a restabili reputația tatălui său, comandantul Legiunii a IX-a.

Însoțit doar de sclavul său de origine britanică Esca (Jamie Bell), Marcus se aventurează dincolo de graniţele lumii cunoscute de el şi dincolo de Zidul lui Hadrian ajungând în Caledonia (Scoţia de astăzi) – unde se va confrunta cu triburi sălbatice, va face pace cu amintirea tatălui său și va trebui să recupereze emblema de aur a legiunii pierdute, Acvila Legiunii a IX-a.

Pelicula este regizată de Kevin Macdonald (The Last King of Scotland, State of Play, Black Sea).

Acvila legiunii a IX-a / The Eagle poate fi văzut la Antena 1 astfel: vineri 1 mai, ora 22:45 şi în reluare sâmbătă 2 mai ora 01:30.




Mai multe